Pavel Si Autismul

Subtitle

Vlad Pavel Dorian

 

“Să fii persoana cu autism nu înseamna să fii neuman. Însă înseamnă să fii un străin. Înseamnă că ceea ce este normal pentru mine, nu este normal pentru alţi oameni. Sub anumite aspecte, eu sînt altfel! echipat pentru a putea supravieţui în această lume, precum un extraterestru eşuat fără un manual de orientare…

Acordaţi-mi demnitatea de a mă cunoaşte în termenii mei  – recunoaşteţi faptul că sîntem în mod egal străini unii faţa de ceilalţi, că felul meu de a fi nu este doar o versiune defectă a felului vostru de a fi. Suspendaţi pentru o clipa propriile voastre prezumţii. Definiţi-vă propriii termeni. Lucraţi cu mine pentru a construi punţi între noi.” 

Jim Sinclair persoană cu autism 

 

     Ce este Autismul? O tulburare severa de dezvoltare, de natura neurobiologica, o boala incurabila, o greseala a parintilor in a-si creste si invata copilul in primii ani de viata!!! Nu cred ca noi  cei in postura de oameni  simpli ,obisnuiti si loviti doar de micile probleme cotidiene  suntem in masura sa va dam un raspuns  dar cert este ca odata ce iti intra in “familie “ este cam greu sa te obisnuesti cu “el”... Cam asa s-a intamplat si la noi .

    Diagnosticul a cazut ca o piatra pe inima care nu te lasa sa te odihnesti pana nu vei reusi sa iti vezi copilul pe acelasi drum pe care merg si de care se bucura ceilalti copii de seama lui.

    Pavel  a fost diagnosticat initial la varsta de 1 an si 9 luni  doar cu “intarziere in achizitionarea limbajului”  fapt care a dus la pierderea unui an de recuperare deoarece cei de la ASOCIATIA "CASA FAENZA" , in cadrul careia functioneaza Centrul Comunitar pentru Copii Autisti din Timisoara, nu au putut sa il includa pe Pavel in cadrul programelor  desfasurate de ei. Inca nu intelegem de ce a fost pus acest diagnostic dar noi ca parinti am stiut de la bun inceput ca nu era vorba doar de o simpla intarziere in dezvoltare. Inca imi aduc bine aminte lacrimile sotiei cand psihologul ne-a intrebat de ce "boala" credem noi ca sufera copilul nostru. Raspunsul era evident- AUTISM.

    Doamna psiholog ne-a indrumat catre o clinica privata deoarece in spitalul lor se pare ca doctorii specialisti erau mult mai  interesati de partea administrativa a spitalului decat de ajutorul semenilor.  Au trecut cateva luni pana cand ne-am dat seama ca pe cei de la NPI din Timisoara nu ii interesa cazul nostru, si nu numai, si dupa multe ore de asteptare  pe culoarele spitalului, cu nervii intinsi la maxim am decis ca pe acolo nu mai avem ce cauta.  Am inceput sa citim, sa intrebam si de alti parinti care se confrunta cu aceiasi problema si din vorba in vorba am reusit sa ne intalnim cu o familie din Timisoara al caror baietel  a fost diagnosticat cu autism iar parintii au reusit prin forte proprii sa il aduca cat mai aproape de normalitate.

    Mii de multumiri familiei Hulea fiindca ne-au primit si ne-au deschis ochii la ce aveam de facut in continuare. Atunci am inteles ca terapia “A.B.A.” (de care noi auzisem ca ar fi o terapie dura si nepotrivita  copiilor cu autism) era calea de urmat pentru Pavel.

    Intre timp Pavel a fost acceptat la  Centrul de Educatie Speciala „Speranta” din Timisoara  unde am reusit sa intalnim  oameni minunati si dedicati dar  programul scurt de terapii (1 ora jumate pe saptamana ), datorat numarului mare de copii pe care cei din centru incercau sa ii ajute,  si totodata acceptarea lui Pavel o data cu implinirea varstei de 3 ani  la ASOCIATIA "CASA FAENZA" ne-au facut sa renuntam la serviciile oferite de ei. Inca o data multumiri Ilenei si lui Temi. Au crezut in Pavel si ne-au indrumat cu ce au putut ele mai bine. 

    Sfarsitul lui 2010 si inceputul lui 2011 ne-au prins incercand din raspuderi sa invatam si sa intelegem cat m-ai multe despre “A.B.A.”  si cum am putea noi ca parinti sa o aplicam. Inainte sa incepem sa o aplicam ,Pavel inca era la stadiul  la care multi parinti nu ar vrea sa isi vada copilul la varsta de 3 ani - curios si interesat doar de anumite jucarii, dezvoltandu-si cat mai multe stereotipii , neintelegand mai nimic din limbajul curent si evitand cat mai mult contactul si compania.  Prima luna de terapie a fost grea dar ne-a dat sperante ca ne indreptam in directia buna .

    Am reusit sa il invatam despre lucruri,animale,jocuri ,sa ii aratam ca singuratatea nu e o solutie dar inca stim ca este foarte mult de munca si ca suntem foarte departe  de ceea ce  ne-am propus.

    Nu am facut scoli ,nu avem pregatire speciala,nu suntem genii si de aceea incercam din rasputeri  sa cautam o echipa de specialisti care sa ne indrume si sa ne ajute in demersurile noastre. Venim acum cu aceasta prezentare pentru a va cere ajutorul vostru, al celor care ne cunosc pe noi ca parinti, a celor care il cunosc pe Pavel precum si al tuturor celor care cred ca AUTISMUL nu este totusi  de neinvins.

    Intr-o maniera plina de speranta si cu certitudinea ca intr-o buna zi vom povesti impreuna, cu zambetul pe buze, despre COPILARIA LUI PAVEL   incheiem  cu un citat al bunului nostru prieten Forest Gump  -

  “That's all I've got to say about that.  “

 

"20 pentru Pavel sau legătura dintre vin și autism" - Crama Casa de Vinuri Cotnari - 09.04.2013

No upcoming events

Paypal Donation Button

Donatii prin PAYPAL

    Recent Photos

    Recent Videos

    427 views - 0 comments
    354 views - 0 comments
    324 views - 0 comments
    399 views - 0 comments

    Recent Blog Entries

    by Marian Vlad | 0 comments
    by Marian Vlad | 0 comments
    by Marian Vlad | 0 comments
    by Marian Vlad | 0 comments